ISPRAVA TOAMNEI

ISPRAVA TOAMNEI
Ion Minulescu

Toamna, fată deocheată
Biata fată !...
Deocheată, dar frumoasă
Şi cochetă,
Mi-a intrat odată-n casă,
Indiscretă,
Să mă-ntrebe ce mai fac...
Ce problemă viitoare
Mă mai doare...
Ce ţigări de foi mă otrăvesc
Cînd vorbesc...
Şi ce fel de coniac
Beau cînd tac...
Şi de-atunci
Nu vreau să spun de cînd
Am rămas cu toamna-n trup şi gînd !.

Şi de-atunci, în fiecare an,
Toamna, fată bună, vine să jnă vadă
Vine ca o oră fixă pe cadran
Şi solemnă ca o stea cu coadă.
Şi, cum ştie că eu nu fac decît bine,
Toamna stă trei luni întregi la mine,
Cum ar sta la ea acasă-
Pînă ce-ntr-o hună zi mă lasă
Şi se duce de s-ascunde...
Unde ?...
Dracul ştie unde !...
Numai că, după ce pleacă,
Odăiţa-mi pare mai săracă...
Poate fiindcă toamna-mi fură
De la gură
Tot ce-n nouă luni adun —
Cu răbdare şi tutun —
Tot ce cred că-i mai de seamă
Eentru clopoţelul meu de-alarmă !..:
Toamna, fată indiscretă
Şi cochetă,
Se agită ca un ascuţiş de sapă
Pe biroul plin de praf şi prin sertare
Şi-mi distruge fără milă
Operele literare,
Rupînd filă după filă,
De mă lasă gol... goluţ..?
Ca o ciutură-ntr-un puţ,
Fără nici un pic de -apă !..:
Dar norocul meu că-n acest an
Timpul merge după alt meridian..:
Şi că versurile acestea au fost scrise
Nu la mine-acasă —
Cum scriu eu de obicei, pe masă —.
Ci pe iarba verde,
Undeva, la ţară,
Unde calendarul scrie că-i tot vară
Şi-unde toamna încă nu sosise !...
' „Adevărul literat* şi artistic", nr. 618,
9 octombrie 1932.